Selectează o Pagină
Scurt proces verbal al unei ședințe cu părinții de la clasa întâi primară, într-o școală dintr-un sat din Belgia.

Programată la ora 8 seara, a început cu un discurs al directoarei școlii. Primul lucru spus: “Mulțumim că ne-ați încredințat copiii spre educație. Vom face tot posibilul să ne ridicăm la înălțimea așteptărilor dumneavoastră. Și în caz de probleme, suntem aici să va răspundem la întrebări/doleanțe. Meseria noastră este Educația, dar o putem face doar în colaborare cu voi, dragi părinți.”

A urmat o mică prezentare a asociației părinților. Adică părinții benevoli care se ocupă de organizarea manifestărilor școlare (detalii mai jos). Despre cum asociația așteaptă idei din partea părinților, e deschisă la propuneri și dornică de schimburi de idei. Totul spre binele copiilor. Propuneri: cursuri de bicicletă de teren, cursuri de limbi străine pentru clasele mici, lista rămâne deschisă.

Apoi a urmat artileria grea. Toate învățătoarele de la clasa întâi au venit în fața părinților, s-au prezentat, apoi a urmat prezentarea materiei pe care copiii noștri o “studiază” în clasa 1. Amintiri de la cursurile de psihopedagogie din facultate mi-au fost trezite de concepte de genul “metoda gestuală-analitică”, “metoda globală”. Am reînvățat că micuții sunt actorii propriei învățări, că totul se face prin joacă și exclusiv prin captarea interesului propriu spre învățare, că există metode multisenzoriale de învățare (vizuale, auditive, tactile — de exemplu, învață literele modelându-le cu plastilină), am aflat că în spatele acestor jocuri există o metodă foarte bine pusă la punct, graduală (lectură: litera-silabă-cuvânt-frază; matematică: imagine multiplă-număr-operație, cu o mică incursiune prin muguri de teoria mulțimilor) sau globală (mai târziu, prin trimestrul al doilea).

Am făcut apoi, cu toții (ca la școală, dacă tot eram acolo) o incursiune în învățarea literelor prin semne, prin corectarea inversiunilor (b cu d, de exemplu) cu ajutorul gesturilor, o întreagă dezbatere despre stângaci/dreptaci (dusă până la ascuțitori specializate) și despre percepția spațiului tridimensional la vârsta de 6 ani.

Pe scurt, învățătorii și-au făcut datoria. Ne-au prezentat, amănunțit, ce vor studia copiii noștri la școală. Cu lux de amănunte, ca să nu spunem că nu știam. Că doar tot le dăm copiii pe mâna să îi educe (nu doar să îi învețe să buchisească și să scrie).

Detalii pedagogice:

  • orele durează de la 08:50 la 15:20 (mai puțin miercurea — 08:50 — 12:30); copiii pot sta la școală până la 18:00 (și pot veni începând cu 07:30), părinții plătind o suma modică (0,35 euro/ora) pentru acest serviciu.
  • nu există festivități cu flori, discursuri plictisitoare, fornăieli bombastice sau electorale ale autorităților politice sau profesorale; învățătorii sunt joviali, deschiși și extrem de receptivi la doleanțele părinților și ale copiilor
  • învățătorii școlii formează o echipă; toți copiii cunosc toți învățătorii și viceversa
  • învățătorii se rotesc pe parcursul aceluiași an: unii predau științe, alții lectură (citire), după materia pe care o preferă personal
  • ședințele cu părinții sunt 1 la 1, fiecare părinte are un sfert de oră individual cu învățătorul (așadar “ședința” durează câteva după-amieze, programat dinainte, în funcție de disponibilitățile părinților); acest lucru se petrece de 3 ori pe an sau la cerere, oricând vreun părinte vrea să discute cu învățătorul
  • copiii primesc “cataloagele” individual, astfel încât doar ei și părinții lor își cunosc notele proprii (explicație: concurența e cu sine însuși, nu cu colegii; copiii nu sunt croiți identic, fiecare are propriile abilități, puncte forte sau puncte slabe)
  • nu există festivități de premiere, ci petreceri de final de an (detalii mai jos)
  • temele pentru acasă sunt date de pe o săptămână pe alta, astfel încât copiii să își aleagă cum își gestionează timpul de lucru, în funcție de personalitate
  • în anii mai mari, se pune mare accent pe lucrul în echipă, și locurile în bănci sunt schimbate periodic pe parcursul anului școlar, astfel încât fiecare copil stă în bancă, pe rând, cu fiecare coleg din clasă de-a lungul anului
  • copiii sunt încurajați să își spună punctul de vedere și să și-l susțină, inclusiv în față învățătorului
  • comunicarea cu părinții se face zilnic în baza “jurnalului de clasă”, un dosar care se plimbă în ghiozdanul copilului, în care sunt notate temele de casă și mesaje între părinți și învățător
  • orice mesaje către școală pot fi transmise telefonic sau prin e-mail

Detalii organizatorice

(cu mențiunea că este vorba despre o “școală liberă”, nesubvenționată în totalitate de către stat):

  • nu există fondul clasei / fondul școlii (învățământul este gratuit, în teorie și în practică)
  • statul asigură doar salariile învățătorilor, restul e plătit din fondurile proprii ale școlii (învățământ liber)
  • fondurile proprii ale școlii sunt strânse pe parcursul anului prin organizarea de petreceri pentru părinți (cu bere, grătar, dulciuri, vânzări de obiecte artizanale create cu bucurie de către copii), care au și rolul de a închega comunitatea de părinți (prin socializare)
  • toți părinții înțeleg paradigma de mai sus și participă la petreceri (unde se distrează de minune)
  • există o petrecere de acest fel la care învățătorii sunt cei care servesc, iar părinții sunt cei care se distrează (numită “cina părinților”, care are loc o dată pe an școlar); distracția e fantastică (se dansează până pe la 4-5 dimineața), copiii stau acasă (măcar de dată asta…); toată lumea se simte bine și ultimii cheflii pleacă (cu greutate) în zori.

Concluzii

Acest text dorește să ofere un exemplu din care se pot inspira persoanele cu putere de decizie în sistemul educațional românesc, fie acesta la nivel de școală, de inspectorat sau de minister. Condițiile de a putea implementa ceva similar într-o școală din România, așa cum gândesc eu, sunt următoarele:

  • premiza că profesorii și directorii nu sunt urcați pe un piedestal, de pe care se adresează de sus în jos părinților sau elevilor
  • premiza că școala este a doua familie a unui copil, acesta petrecându-și o bună parte din copilărie și adolescență în acest loc
  • premiza că școala este un nucleu al unei comunități locale, iar implicarea părinților în această comunitate va fi luată drept exemplu de copii, care își cultivă spiritul civic de mici
  • bunăvoință

Nici un sistem nu este perfect, și nici o metodă nu merge copiată dintr-o parte în alta orbește, ci trebuie să țină cont de specificul cultural local.

Cu siguranță mulți dintre dumneavoastră cunoașteți astfel de exemple de prin alte locuri, așadar vă invit să le împărtășiți aici, pentru a construi împreună o educație a viitorului care să aibă în prim plan copiii și comunitatea. Așteptăm povestirile dumneavoastră la adresa e-mail contact@educatiacurata.ro.

 

Pin It on Pinterest