Selectează o Pagină

Introducere

Pe vremuri, undeva prin 2005, când eram preparator în Catedra de Mecanică Teoretică a Universității Tehnice Gheorghe Asachi din Iași, o colegă de catedră m-a rugat să merg în locul dumneaei la examen pentru a le comunica studenților subiectele de examen și pentru a-i supraveghea. Nu avusesem nici o oră cu respectivii studenți, care erau în anul I la Facultatea de Știința și Ingineria Materialelor, facultate deservită, ca multe altele, și de catedra noastră.

Interludiu

Câteva zile mai târziu, în ziua examenului, m-am prezentat în locul și la ora stabilite în amfiteatrul unde urma să se desfășoare evaluarea. După ce am salutat studenții, care deja erau puși la curent cu faptul că doamna profesoară are o problemă medicală, am început să scriu subiectele de pe foile pe care le primisem pe tablă. În momentul în care am terminat de scris, am anunțat timpul de lucru și am început să mă plimb printre bănci.

Am constatat imediat că studenții erau extrem de neplăcut surprinși de faptul că nu mă așez la catedră și nu încep să răsfoiesc vreun ziar. Întrucât nu am făcut parte niciodată din categoria de profesori care să închidă ochii la tentativele de fraudare a examenelor sau evaluărilor, nu am ezitat absolut deloc să îi semnalez politicos primului student pe care l-am văzut încercând să copieze de pe niște fițuici că pentru domnia sa examenul acesta s-a încheiat și că îl invit să poftească afară din amfiteatru. Cel mai jenant moment a fost când a trebuit să semnalez unui domn trecut bine de 50 de ani, care stătea așezat pe teancul de cursuri de mecanică teoretică și încerca să extragă de acolo niște foi, că în sistemul de învățământ universitar frauda se pedepsește cu excluderea din examen și că mă simt extrem de jenat să îi propun să părăsească și dumnealui examenul.

Fără a lungi vorba, la 20 de minute după ce terminasem de scris subiectele pe tablă, în amfiteatru rămăseseră mai puțin de un sfert dintre studenții care erau la început. Am supravegheat pe parcursul timpului de examen, și după ce au predat lucrările le-am luat, le-am dus în biroul doamnei profesoare și mi-am văzut mai departe de programul din ziua respectivă.

Până acum nimic ieșit din comun. A doua zi de dimineață, însă, când am ajuns la serviciu, secretara noastră m-a anunțat cu o voce speriată ” Vlăduț, vezi că te caută prodecanul de la SIM (Știința și Ingineria Materialelor); oare de ce te caută? ce-ai făcut?” Am sunat imediat la decanat pe numărul intern, iar domnia sa a propus să avem o întrevedere în cel mai scurt timp.

Cuprins

Odată instalat în biroul domnului prodecan, am înțeles imediat de ce am fost chemat. Dialogul a arătat cam așa:
– Domnule asistent, vă rog să înțelegeți că este o situație delicată cea despre care aș vrea să discutăm. Nu știu cum să vă spun, dar aș vrea să vă rog să fiți mai înțelegător cu studenții la următoarele examene.
– Domnule profesor, nu înțeleg ce vreți să spuneți cu expresia “mai înțelegător” în contextul în care eu nu am predat niciodată acestor studenți și doar țin locul doamnei profesoare pentru a supraveghea la examen (accentuând cuvântul supraveghea și uitându-mă fix în ochii dumnealui).
– Domnule asistent, cred că sunteți la curent cu faptul că facultățile sunt finanțate în funcție de numărul de studenți. Știți probabil la fel de bine ca și mine cât de mare este rata abandonului școlar datorită unor profesori duri, așa cum sunteți dumneavoastră.

Am tăcut și am înghițit în sec, încercând cu greutate să nu spun direct cam ce îmi stătea pe limbă. M-a surprins neplăcut folosirea cuvântului dur, pentru că eu nu m-am considerat niciodată astfel de profesor, ci am încercat cât am putut să fiu o persoană corectă. Am luat decizia atacului frontal:
– Domnule profesor, înțeleg că îmi sugerați voalat să îi las pe studenți să copieze la examen.
– Am spus eu așa ceva? Eu doar am vrut să fiți mai înțelegător, pentru că, vedeți dumneavoastră, din acești studenți vor ajunge foarte puțini în anul al doilea, iar profesorii care predau acolo vor rămâne fără pâine. Înțelegeți, vă rog, că am înscris la facultate și femeile de serviciu, și portarii, pentru a avea numărul de studenți necesar finanțării cadrelor didactice care predau aici. În plus, nu ar fi nicio problemă să găsim pe cineva de la noi din facultate care să predea materia dumneavoastră anul viitor. Nu vreți să faceți rău nimănui de la dumneavoastră din catedră, așa e?

Am tăcut siderat. Am înțeles perfect ce mi se cere și am înțeles la fel de bine implicațiile nesupunerii mele. Am răspuns senin:
– Dacă puneți așa problema, nu îmi rămâne decât să vă garantez că voi fi cât se poate de înțelegător la următorul examen. Nu am să îi las să copieze, pentru că nu asta ați cerut, dar am să fiu extrem de înțelegător.
Și am ieșit din biroul dumnealui zâmbind larg, lăsându-l pe domnul prodecan să se întrebe probabil dacă sunt sau nu întreg la minte.

În aceeași zi, am afișat că locul următorului examen s-a schimbat, astfel încât acesta nu va mai avea loc în amfiteatrul stabilit inițial, ci în laboratorul de mecanică, care se afla la parterul clădirii unde lucram.

La ora stabilită, au venit următoarele grupe de studenți care trebuiau să susțină examenul. Locul era destul de mic, așa că i-am rugat politicos, dacă nu îi deranjează, să mai stea și câte trei în bancă. După ce s-au instalat, am scos foile cu subiecte pe care le primisem de la doamna profesoară, colega mea de catedră, și am început să le reproduc pe tablă. După ce am terminat de scris toate cele patru subiecte, m-am întors către studenți și i-am rugat să scrie în continuare. S-a făcut liniște. Am rezolvat rapid pe tablă primele două subiecte, i-am anunțat pe studenți că cine a scris tot ce este pe tabla până acum are asigurată nota 5 și promovarea examenului de mecanică teoretică, i-am anunțat că cei care vor să rămână în continuare sunt bine-veniți să rămână pentru a obține o notă mai mare și că eu cam atât am de spus.

S-a făcut o iarăși o liniște mormântală pentru câteva momente, studenții uitându-se încremeniți unul la altul și neștiind ce să creadă. Văzând că vorbesc serios, au început unul câte unul să vină la catedră și să îmi dea tezele pe care erau scrise de pe tablă enunțurile și cele două rezolvări. Până au terminat toți de predat tezele, primii care au plecat s-au întors cu un cartuș de țigări în semn de mulțumire. I-am rugat frumos să fumeze ei țigările și să nu mai încerce să mă răsplătească pentru că s-ar putea să mă răzgândesc.

Cam asta a fost. În final, consider că am satisfăcut în totalitate cerința domnului decan de a fi înțelegător cu studenții dar în niciun caz să nu îi las să copieze. În definitiv, ce scrii de pe tablă nu se numește copiat.

Încheiere

Povestea nu are un epilog concret. Tot ce pot să vă spun este că din acel moment eu nu am mai avut niciodată ore la facultatea respectivă, ceea ce, sincer să fiu, nici nu m-a deranjat prea tare.

Dincolo de aspectul comic a lucrurilor de mai sus, ceea ce ați citit este o consecință directă a finanțării facultăților în funcție de numărul de studenți pe fiecare palier. Această practică nu a dus decât la scăderea dramatică a calității actului didactic și a făcut și face în continuare zile amare cadrelor didactice care trebuie să repete examenul la materia pe care o predau până când se întrunește numărul necesar de studenți promovați. De multe ori, în sesiunile de RRR-uri cerute de decanatele facultăților, simpla prezență a studenților la examen era suficientă pentru promovarea acestuia.

Nu știu dacă dumneavoastră vi se pare normal așa ceva, mai ales că cele relatate de mine se repetă an de an, într-o formă sau alta, în multe instituții de învățământ superior din țară.

Atât timp cât universitățile, în loc să formeze specialiști, sunt mai ocupate să își promoveze propriii studenți pentru a nu pierde finanțarea, sistemul de învățământ universitar din România nu poate avea pretenția de a fi unul performant.

În loc de morală

Sincer să fiu, nu știu cum aș fi procedat eu în locul domnului prodecan. În definitiv, acest sistem, așa cum a și specificat, nu era vina lui, iar dumnealui încerca doar să protejeze interesele facultății pe care o conducea, și aici îi dau perfectă dreptate. Era vorba însă de interesele pe termen scurt, pentru că realizați cam ce absolvenți au ieșit (și ies în continuare) din astfel de facultăți. Nesupunerea mea ar fi făcut tot un rău pe termen scurt, atât facultății respective cât și, probabil, colegilor mei de catedră, care ar fi rămas fără ore.

Fronda de unul singur nu dă nici un rezultat constructiv, și acesta este motivul pentru care am făcut ceea ce am făcut. O comunitate de oameni cu aceleași valori, organizată în jurul unor principii sănătoase, poate însă să construiască un sistem educațional corect, unde absurdități de genul celei prezentate aici nu își vor mai avea locul.

Pin It on Pinterest