Selectează o Pagină

Email trimis de un conferențiar al Facultății de Matematică din Iași pe rețeaua internă a Universității Alexandru Ioan Cuza, reacție la sancțiunea absolut simbolică primită de către Decanul Facultății de Biologie ca urmare a încălcării Codului de Etică (prin plagiat).

Textul de mai jos a fost postat de către autor și pe pagina sa personală de Facebook și a fost preluat de Educația Curată cu autorizația dumnealui.

”Stimați colegi,

Doresc să vă aduc în atenție câteva aspecte ce țin de etică și de integritatea academică, aspecte în care sunt implicate persoane cu funcții de conducere din universitatea noastră. Voi începe cu cazul doamnei decan al facultății de Biologie, și voi încheia cu cazul rectorului suspendat al universității.

În legătură cu prima speță, faptele sunt următoarele:

  • Decanul facultății de Biologie, doamna conf.  univ. dr. Lăcrămioara Ivănescu, a primit un verdict oficial de plagiat din partea Comisiei de Etica a UAIC, confirmat și de Consiliului Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării.
  • La propunerea Comisiei de Etică, conducerea universității a decis sancționarea doamnei decan cu reducerea cu 10% a salariului pe o perioada de 3 luni(!)

Informații mai precise puteți găsi în fișierul de mai jos, care conține decizia oficială a conducerii UAIC, în articolul din presă, precum și prin consultarea oricărui coleg din facultatea de Biologie.

Din punctul meu de vedere, lucrurile sunt cum nu se poate mai clare:

Menținerea într-o funcție de conducere a unui plagiator dovedit este incompatibilă cu statutul de universitate respectabilă. Plagiatul înseamnă furt intelectual! Decanul unei facultăți reprezintă atât conducerea universității în relație cu angajații facultății respective, cât și, mai important, facultatea respectivă în relație cu exteriorul. În consecință, decanul unei facultăți trebuie să constituie un simbol, un model pentru facultatea respectivă. De asemenea, orice cadru didactic universitar trebuie să constituie un model pentru studenții săi!

Mai poate îndeplini doamna conf. dr. Ivănescu un asemenea rol? Din punctul meu de vedere, categoric NU.

Și ajung aici la partea care mă întristează și mă îngrijorează cel mai tare: din punctul de vedere atât al Comisiei de Etică UAIC, cât mai ales al conducerii executive a universității, doamna conf. dr. Ivanescu poate să-și exercite în continuare cu seninătate funcția de decan. Aceasta blândețe excesivă a sancțiunii mi se pare chiar mai gravă decât plagiatul doamnei Ivănescu în sine!

Ce arată asta despre atitudinea conducerii universității noastre față de furtul intelectual? O spune foarte plastic chiar doamna Ivănescu:

După ce veți parcurge și aceste documente, aș vrea să vă întrebați exact ceea ce mă întreb și eu de vineri încoace: este posibil ca pentru plagiat sancțiunea să fie 10% din salariu pe trei luni? Pentru că prin această decizie istorică Comisia de Etică a UAIC și Consiliul Național de Etică pun un preț, fapta devine comercială: fiecare își face un calcul, vede cam cât îl costă, plătește pentru asta și viața merge mai departe! Stimați colegi, trăim aceste timpuri, nu le aflăm din poveștile altora!

Ce ar trebui făcut acum, sau ce se poate face acum? Nu pot decât să vă spun cum văd eu lucrurile, urmând ca fiecare dintre dumneavoastră să decideți dacă e cazul să faceți ceva sau nu.

Din punctul meu de vedere, normal ar fi să urmeze niște demisii, din partea d-nei Ivănescu, a membrilor Comisiei de Etică, a conducerii executive a universității, etc. Aici trebuie să precizez foarte clar că
Legea Educației Naționale permite, în asemenea cazuri, cf. Art. 318, sancțiunea ”destituirea din funcția de conducere din învățământ”, și ca decizia de destituire din funcția de decan putea foarte bine să fie luată de conducerea universității în bază verdictului de plagiat al Comisiei de Etică (chiar dacă Comisia de Etică a propus o sancțiune mai blândă).

Dar cum demisia este un act unilateral, care presupune, pe lângă recunoașterea vinovăției, și un caracter onorabil al persoanei în cauza, ma îndoiesc că vreunul din colegii la care am făcut referire mai sus va lua în considerare un asemenea gest reparatoriu.

În plus, solicitarea unei demisii nu are nici un efect dacă vine din partea unei singure persoane. Din punctul meu de vedere, în asemenea situații tăcerea ne face complici, și a nu spune nimic acum înseamnă a accepta plagiatul ca pe o normalitate în această instituție. Din păcate, dincolo de interesele noastre personale imediate, cred că e vorba aici chiar de viitorul universității noastre.

Nu pot deci să nu mă întreb, gândindu-mă la viitor: după ce am acceptat un decan plagiator, ce urmează oare? Să acceptăm un rector plagiator (sau, că să fiu mai precis, complice la plagiat)? Să acceptăm poate chiar înființarea unui club al plagiatorilor cu funcții de conducere din universitate?

În acest sens, cazul Codruț Olaru are toate ingredientele unei acțiuni sistematice de mușamalizare a unui plagiat grosolan. Știți foarte bine cum Comisia de Etică a declinat să se autosesizeze în legătură cu acest caz, deși în regulamentul propriu este prevăzută cât se poate de clar posibilitatea autosesizării. În plus, în mod cu totul inacceptabil, Comisia a refuzat să ia în considerare sesizarea, perfect legală și bazată pe dovezi clare, a studentului Silvian Mân, deși rolul comisiei de etica este exact acela de a investiga orice abateri de la etica universitara îi sunt aduse la cunoștință.

Desigur, orice coleg are dreptul la prezumția de nevinovăție, până la un verdict oficial contrar. Dar în același timp mi se pare normal ca o instituție de prestigiul UAIC să facă tot posibilul să-și protejeze
imaginea construită cu mari eforturi de-a lungul anilor. Iar în momentul când asupra rectorului (ales, suspendat, sau cum se va mai fi numind) planează o suspiciune gravă de complicitate la plagiat, aș fi considerat absolut necesară apariția unor dezmințiri atât ale instituției, cât și ale persoanei în cauza. Ori, după cum bine știți, acest lucru nu s-a întâmplat, deși acuzațiile respective afectează grav imaginea întregii instituții.

Îl voi întreba deci din nou pe dl profesor Toader, de data această în mod cât se poate de direct: în opinia dumneavoastră, este teza lui Codruț Olaru un plagiat sau nu?

Consider că, având în vedere gravitatea situației, existența unui minim respect față de colegi ar trebui să atragă după sine un răspuns tranșant din partea dlui profesor Toader. Cu toate acestea, pronosticul meu este că nu vom primi niciun răspuns, obținând astfel încă o dovadă despre cum se manifestă decența și curajul unei persoane care are încă pretenția să fie considerat reperul principal al universității noastre.

Acestea fiind spuse, doresc în final să adresez un apel colegilor onorabili din Comisia de Etică și din Facultatea de Drept: Va rog să scoateți la lumina adevărul în speța Codruț Olaru, oricare ar fi acela. Aveți responsabilitatea morală față de Universitate de a-i pune în aplicare deviza Per libertatem ad veritatem, și față de noi toți pe aceea de a ne demonstra că nici o persoană din universitate nu este mai presus de rigorile eticii și integrității academice. Sper să nu fie cazul să se ajungă acolo, dar aș dori să țineți seamă de faptul că, mai devreme sau mai târziu, adevărul oricum se va afla, iar toți cei implicați în tăinuirea lui vor trebui să răspundă pentru faptele lor.

Cu încredere în valorile Universității,
conf. univ. dr. Eugen Varvaruca, Matematică”

Pin It on Pinterest